Locuri de popas

Manastirea Bisericani - Neamt

Legenda spune că în acest loc retras şi îndepărtat, mărginit de culmi împădurite şi nu prea înalte, a existat o sihăstrie a Mănăstirii Bistriţa. După un îndelung pelerinaj la Locurile Sfinte, monahul Iosif s-a întors la mănăstire împreună cu un grup de anahoreţi ce-l însoţiseră. Nevoia de a respecta ritualul slujbelor religioase neîntrerupte deprins la Sfântul Mormânt, i-a determinat să se retragă în munţi, adăpostindu-se în scorburi şi rugându-se într-o peşteră. De două ori pe săptămână, în nopţile de miercuri spre joi şi sâmbătă spre duminică, slujeau şi se rugau fără întrerupere făcând de veghe. De aceea li s-a spus "bisericoşi" sau "bisericani", denumire ce s-a extins şi asupra aşezării monahale pe care au întemeiat-o mai tarziu. În jurul anului 1498, cu modeste mijloace proprii, Iosif şi toţi ceilalţi închinători de la Bisericani, au început să-şi ridice biserică puţin mai la deal. În prezent aici, în aer pur de răşinoase, fiinţează Sanatoriul Bisericani. În mijlocul complexului de clădiri unde se tratează boli respiratorii, dăinuie şi impresionează încă ceea ce a mai rămas din mănăstire: o biserică şi câteva ruine.

Lăcaşul trainic de piatră a fost ridicat de călugării de la Bisericani în timpul domniei lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare. În ciuda protestelor pe care i le-a adresat obştea monahală de la Bistriţa, Ştefăniţă Vodă a înzestrat noua aşezare cu terenurile din jur. Astfel sihăstria Bisericanilor cu hramul "Buna Vestire" (sărbătorit la 25 martie), s-a transformat într-un schit a cărui biserică se afla pe propria moşie şi care a obţinut deplină autonomie faţă de Mănăstirea Bistriţa.
 
Intrarea în biserică se face printr-un portal de piatră sculptată în motiv ce se regăseşte şi la chenarul ferestrelor turnului. Turnul-clopotniţă este o construcţie masivă căreia i s-a redus din înălţime cu prilejul lucrărilor din 1786. În exterior, absidele laterale ale bisericii au formă dreptunghiulară, iar absida altarului - de formă pentagonală - are două ferestre mari. Construcţia este austeră, doar şirul de ocniţe aflat sub cornişă şi eleganţa turlei de deasupra naosului nuanţând monotonele suprafeţe exterioare. În interior, exceptând pronaosul adăugat în 1637, nu există decât o singură încăpere divizată în trei cu ajutorul a două arce transversale. Biserica nu are zugrăveală decât pe calotă şi pandantivii bolţilor. Catapeteasma, de o rară frumuseţe, are o ornamentaţie bogată, contrastând cu sobrietatea icoanelor. Între registrele cu icoane sunt benzi pe care s-au pictat, după modelul popular, mănunchiuri de trandafiri. Uşile împărăteşti sunt remarcabile prin sculptura densă a suprafeţelor dinspre naos. Lucrate din scânduri mari de stejar, uşile diaconeşti se menţin pe aceleaşi coordonate stilistice, însă decoraţia este mai aerisită, întărind expresivitatea picturilor din zonele centrale.

Prima jumătate a secolului al XIX-lea marchează o nouă şi ultimă etapă constructivă în ansamblul Mănăstirii Bisericani. Aceasta este perioada în care se ridică toate chiliile din piatră şi cărămidă, se construieşte stăreţia şi paraclisul din colţul sud-estic. După aplicarea Legii secularizării averilor mănăstireşti din 1863, aşezamântul monahal de la Bisericani pierde cele mai importante surse de venituri, tezaurul se risipeşte, clădirile se ruinează, iar numărul călugărilor scade. Pe la 1880 pleacă ultimii călugări şi întregul complex de construcţii este abandonat. În 1885 se amenajează sumar un penitenciar, dar după o scurtă perioadă clădirile sunt iarăşi părăsite până în 1905 când au fost preluate de "Societatea pentru profilaxia tuberculozei" şi transformate în sanatoriu. De atunci s-au succedat mai multe etape de amenajări, modificări şi construcţii, datorită cărora este destul de greu de reconstituit vechea configuraţie a aşezământului.

SFINTII CHIRIAC SI IOSIF DE LA BISERICANI

Initial, aici pare sa fi existat o sihastrie a Manastirii Bistrita, intr-un loc retras si indepartat, marginit la vest de Muntele Pietrosul, la sud de Dealurile Crucii si Grecului, iar la nord de Muntele Varnava. Ieroschimonahul Iosif Sebastian, de la Manastirea Bistrita, a plecat la Sfantul Mormant al Domnului, dupa care a devenit pustnic vestit in pustiul Iordanului. In jurul lui s-au adunat inca cincisprezece calugari romani si doi greci, traind in rugaciune, in pesterile din Valea Iordanului.


Navalind arabii in Tara Sfanta, Cuviosul Iosif si-a luat ucenicii si s-a intors la Bistrita. Dar, negasind aici linistea necesara vietii spirituale, s-a retras pe un munte inalt din apropiere, care s-a numit Muntele lui Iosif, iar mai tarziu Muntele Bisericanilor, nevoindu-se in pesteri de piatra sau bordeie din lemn si pamant.

Cauza care i-a determinat sa paraseasca Manastirea Bistrita nu trebuie cautata doar in dorinta lor de a duce o existenta cu totul izolata, ci si in necesitatea de a respecta ritualul oriental al slujbelor religioase neintrerupte pe care-l deprinsesera la Sfantul Mormant. Caci anahoretii lui Iosif, de doua ori pe saptamana, in noptile de miercuri spre joi si sambata spre duminica, slujeau si se rugau fara intrerupere facand de veghe. Pentru acest insolit obicei li s-ar fi spus "bisericosi" sau "bisericani", denumire ce s-a extins si asupra asezarii monahale pe care ei au intemeiat-o, dupa parasirea Manastirii Bistrita.

Pe la anul 1498, Cuviosul Iosif si toti ceilalti inchinatori de la Bisericani au inceput sa-si ridice o biserica, dar cum nu dispuneau decat de propriile mijloace, se osteneau fara prea mare spor. Abia in vremea lui Stefanita Voda (1517-1527), nepotul Sfantului Stefan cel Mare, calugarii de la Bisericani reusesc, cu ajutorul acestuia, sa-si ridice un lacas trainic de piatra. Si tot Stefanita, terminand biserica, o inzestreaza cu terenurile din jur, in ciuda protestelor pe care i le adreseaza obstea monahala de la Manastirea Bistrita. Cu acestea, Sihastria Bisericanilor se transforma intr-un schit a carui biserica se afla pe propria sa mosie si care va obtine deplina autonomie in raporturile sale cu Manastirea Bistrita.


Inmultindu-se ucenicii, Cuviosul Iosif a inaltat o biserica din lemn, in apropierea pesterii mari ale carei urme se mai vad si azi la circa 200 de metri sud de biserica. Mai tarziu a fost numit Schitul Bisericani, adica al evlaviosilor, pentru ca monahii se rugau neincetat cu post si lacrimi.

Cuviosul Iosif a organizat randuiala slujbei neintrerupte, impartind calugarii in trei cete, fiecare ceata slujind trei ore, dupa modelul Manastirii Studion, din Constantinopol. La vremea aceea, era singura manastire cu aceasta randuiala din tara noastra

Razboaiele Sfantului Stefan cel Mare si Sfant i-au determinat pe calugari sa paraseasca Bisericanii, pentru a se retrage la Sfantul Munte. Dar, coborand pe Valea Rea, nu departe de pestera, izbucneste dintr-un stejar o vedenie de fulger. In fata ochilor li se infatiseaza Sfanta Fecioara Maria, care cu duiosie i-a indemnat sa se intoarca in muntele nostru, pentru ca si acolo este gradina sa.

In semn de amintire si vesnica cinstire a acelei minuni, intr-un stejar este asezata o icoana, la care se perinda credinciosi din toata tara, care aprind lumanari si candele. Scena celor patru calugari cu vedenia Maicii Domnului este imortalizata pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, in stanga pronaosului.

In 1998-1999 se construieste o capela care are in interior si stejarul in care s-a gasit "Sfanta Icoana Facatoare de Minuni din Stejar" aflata la 500 m mai jos de vechia biserica. De asemeni, langa chilii este in curs de constructie un nou lacas de cult.
Moastele celor doi sfinti sunt pastrate in biserica manastirii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Piatra Secuiului

 Accesul in Piatra Secuiului se face din localitatea Rimetea , la 28 de km de Turda.  Localitatea medievală este menționată pentru prima dat...